Cursuri pentru viitoare mămici

Niciun comentariu
Am început să citesc despre cursurile prenatale prin luna a 6 -a de sarcină. Am cerut recomandări de la prietene, am căutat pe internet, am studiat pliantele primite la Baby Expo, ediția din decembrie, și am decis că o să-mi fac timp să merg la aceste cursuri în perioada concediului prenatal.  În scurt timp nici nu a mai fost nevoie să decid ce program să aleg. Asta pentru că am primit o invitație de la Adela Stoicescu, de a participa la Cursul de pregătire pentru naștere oferit de  SAMAS - Program de Sănătate pentru Mame și Sugari. Cursul conține 6 ședințe, este ținut de Andreea Andrei și este de mare ajutor pentru viitoarele mămici.  Andreea Andrei este minunată. Te ajută să înțelegi și-ți dă încredere că totul va fi bine, că sunt lucruri normale și trebuie privite ca atare.  Inițial am crezut că nu voi afla foarte multe lucruri noi, doar citisem vreo 3 cărți despre sarcină, naștere și îngrijirea bebelușului. Citeam și bloguri, intram și pe forumuri - aici mai cu măsură, nu de alta, dar la noi se pare că extremele sunt la modă. "Și atunci de ce mai aveai nevoie de cursuri?" - veți întreba. Ei bine, tocmai pentru că există atât de multe informații încât uneori este greu să le filtrezi. Sigur că da, mamele noastre s-au descurcat și fără Google și fără cursuri. Dar și fără scutece de unică folosință, fără mașini de spălat vase sau rufe și multe altele. Iar eu sunt de părere că dacă există ceva care să-ți ușureze munca și să-ți facă viață mai frumoasă, atunci argumentele "pe vremea mea nu era așa ceva și ne-am descurcat" nu mai sunt valabile.
Cu alte cuvinte, mie mi-au plăcut foarte mult cursurile, abia aștept să particip și la cursul despre masajul bebelușului, care se face după ce copilul împlinește o lună.
Vă voi povesti de ce am fost atât de încântată și vă voi dezvălui câte puțin despre fiecare ședință la care am participat.

Şedinţa 1: Despre sarcină 
Este bine să faci cursul între săptămânile 16 - 28 de sarcină.
Subiectele abordate:
Anatomia pelviană
Schimbări hormonale
Sexualitate/Igiena vieţii (sport, obiceiuri sănătoase)
Alimentaţie
Cel mai important subiect mi s-a părut -  Semnele de alarmă în sarcină  -, asta pentru că este destul de greu să-ți dai seama cum este sau nu este normal să te simți atunci când ești însărcinată, mai ales dacă ești la prima sarcină. Experiență altor gravide nu este relevantă, pentru că suntem diferite. Desigur, medicul meu mi-a spus să-l sun întotdeauna când am o problemă și nu știu dacă este sau nu normal să mă simt așa.  Dar este bine să ai câteva puncte de reper, astfel încât să nu intri în panică de fiecare dată când simți ceva nou.


Şedinţa 2: Pregătirea perineului 
Este bine să faci cursul între săptămânile 16 - 28 de sarcină.
Subiectele abordate:
Ce este perineul?
Ce este epiziotomia/ruptura perineală?
Exerciţii practice de pregătire a musculaturii
Masajul perineal
Perineul după naştere
Dacă intri pe orice forum de mămici, vei afla o mulțime de povești despre epiziotomie. Evident, fiecare cu părerea și experiența ei, astfel încât poți citi o zi întreagă fără să găsești un răspuns. Ba mai mult, te poți speria de aceaste experiențe și vei începe să vezi nașterea ca pe ceva înfricoșător. Ei bine, la acest curs Andreea explică totul pe înțelesul tău, fără limbaj medical complicat. După ce termini ședința vei avea cu totul altă părere despre ce înseamnă, cum, când și de ce se face epiziotomia, ce drepturi ai tu, ce poți să faci și așa mai departe. Mai mult, subiectul "perineu" chiar nu trebuie să fie ceva tabu. Cu cât știi mai multe, cu atât mai bine. În plus, poți întreba orice îți trece prin minte, fără să te simți jenată. Este un curs la care vii să înveți.

Şedinţa 3: Despre naşterea normală 
Este bine să faci cursul între săptămânile 28 - 32 de sarcină.
Procesul naşterii fiziologice
Semnele care anunţă naşterea
Pretravaliul
Travaliul
Expulzia
Andreea ne-a povestit despre câteva scenarii de luat în calcul, astfel încât să încercăm să intuim cursul evenimentelor. Desigur că fiecare travaliu este diferit însă există totuși semnale clare de care trebuie să ții cont. Ne-a mai explicat și ce se întâmplă în spital, din momentul în care ajungi și până când te externezi. Trebuie să recunosc, atunci când Andreea explică ceva totul pare foarte simplu și logic. Într-un fel, pe mine m-a liniștit și mi-a dat încredere. Asta pentru că, până la urmă, depinde foarte mult cum te raportezi la întreaga experiență.

Şedinţa 4: Despre naşterea medicalizată 
Este bine să faci cursul între săptămânile 28 - 32 de sarcină.
Subiectele abordate:
Tipuri diferite de naştere şi indicaţii
Naşterea cu anestezie
Naşterea indusă
Operaţia de cezariană
Naşterea instrumentată
 Nașterea medicalizata nu înseamnă doar cezariană. Ci și naterea normală indusă sau cea cu anestezie epidurala. Fiecare proces este povestit în detaliu, iar cel mai mult mi-a plăcut faptul că ni s-a explicat care sunt cele 3 cazuri în care cezariana este recomandată, pe lângă cazurile de urgență, desigur. Aceste lămuriri au fost de mare ajutor pentru mine, fiindcă vreau să nasc normal.

Şedinţa 5: Despre alăptare 
Este bine să faci cursul între săptămânile 32 - 36 de sarcină.
Subiectele abordate:
Fiziologia alăptării
Provocări în timpul alăptării (anatomia sânului, suptul, puseu de creştere, sănătatea mamei)
Durata alăptării şi etape
Alimentaţia în timpul alăptării
Da, poate că alăptarea este cel mai normal și natural lucru din lume. Însă pentru cele care devin mame pentru prima dată este ceva nou și pur și simplu nu ai de unde să știi anumite lucruri. Poate că poziționarea și atașarea bebelușului la sân va fi pentru unele mămici un lucru extrem de ușor și firesc. Dar pentru altele poate fi un proces greu, anevoios... un eșec total. În plus, nici poveștile de pe forumuri sau bloguri nu ajută prea mult. Eu una am preferat să nu citesc foarte mult despre asta. Cursul m-a ajutat să înțeleg multe lucruri - am primit informații pe care chiar nu le-am găsit în cărți sau pe siteuri de specialitate. Și vestea bună este că SAMAS are și consultații de alăptare, asta în cazul în care chiar nu te descurci și ai probleme. Astfel că nu trebuie să-ți faci griji cu privire la acest proces. Încerci, aplici sfaturile primite la curs iar dacă ceva nu merge bine, există soluții întotdeauna. Iar ajutorul unui consultant este foarte important.

Şedinţa 6: Despre îngrijirea sugarului 
Este bine să faci cursul între săptămânile 32 - 36 de sarcină.
Subiectele abordate:
Îngrijirea mamei
Nevoi psiho-emoţionale şi fizice ale mamei
Rolul tatălui
Îngrijirea bebeluşului (igienă, somn, nevoi psiho-emoţionale şi fizice, semne de sănătate, parenting)
Dacă ar fi să aleg, cursul despre îngrijirea bebelușului mi s-a părut cel mai frumos. Poate și pentru că la acest curs și-au făcut timp toți tăticii să participe, am primit păpuși-bebeluși pe care să exersăm băiţa și schimbatul scutecului și ne-am dat seama că nu-i chiar floare la ureche să faci asta. Din nou, felul în care Andreea explică și ilustrează fiecare proces în parte face ca totul să pară simplu. În plus, am primit și o listă cu nevoile mamei și bebelușului - este foarte utilă, mai ales că există atât de multe produse, sfaturi, campanii, spoturi publicitare, încât uneori chiar nu mai știi dacă ai sau nu cu adevărat nevoie de așa ceva.
Programul cuprinde și Cursul pentru tătici / Cursul de Puericultură iar tații care participă primesc Atestat de Puericultură pentru a obține 10 zile în plus de concediu ca să stea alături de mamă și bebeluș. În urma participării la Cursul de Puericultură tatăl poate profita de acest concediu în primele 8 săptămâni de la nașterea bebelușului.

După ce termini cursul ești mai informată și mai pregătită. Știi deja informațiile de bază, ești mai încrezătoare și, foarte important, știi că poți apela la echipa SAMAS cu încredere. 

 Informații utile despre SAMAS și serviciile oferite:


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Secretul unui ten perfect: Diorskin Nude Air

Niciun comentariu
 Machiajul meu preferat este acela care pune trăsăturile în evidență și arată natural pe piele. Probabil știți că este destul de greu să găsești fondul de ten perfect, care odată aplicat să arate ca "o a doua piele". Totuși aceasta este promisiunea DIOR, iar eu abia aștept să testez produsele și să-mi aleg nuanțele potrivite din noua gamă pentru machiaj: Diorskin Nude Air.  
Toate produsele au o formulă ușoară, ce nu încarcă tenul. Serumul are la bază tehnologia Oxygen Activ, o combinație de uleiuri, vitamine și minerale, ce stimulează oxigenarea tenului din interior. Dacă adori machiajul natural și produsele care au o formulă ce se comportă ca "o a doua piele", atunci trebuie să le testezi și să-ți alegi preferatele. 

Gama conține  
DIORSKIN NUDE AIR SERUM (250 lei) - un fond de ten sub formă de serum, disponibil în 6 nuanțe, cu o textură lejeră, ce conferă un aspect natural tenului. Nuanța este uniformizata iar pielea capătă o strălucire aparte.  
DIORSKIN NUDE AIR TAN POWDER (249 lei) - Pudră bronzantă  disponibilă în 6 nuanțe 
DIORSKIN NUDE AIR POWDER (249 lei) - Pudră compactă disponibilă în 3 nuanțe 
DIORSKIN NUDE AIR LOOSE POWDER (269 lei) - Pudră pulbere disponibilă în 4 nuanțe

Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Nonconformism și eleganță by Juliette Has a Gun

Niciun comentariu
Inspirat de șarmul dandist, Romano Ricci creează un parfum cu latură masculină dedicat femeilor. O poveste despre stil și extravaganță ce simbolizează cu succes independența și puterea femeii fără a-i compromite însă romantismul și feminitatea, o mână de catifea într-o mănușă de fier.  Gentlewoman oscilează între arogantă, frivolitate și puterea de seducție. Cucerește prin stil, provoacă prin atitudine! Gentlewoman este un parfum cu latură masculină dedicat femeilor. Latura feminină extremă este evidențiată profund printr-un gen specific. Notele de esență de neroli, absolu de flori de portocal și baza lemnoasă de mosc se îmbină armonios. O creație regresivă care prin aromele de esență de migdale ne transpune în amintirile din copilărie și în același timp "îmbracă" purtătoarea cu eleganță și rafinament.
 "Prin Gentlewoman am vrut să sintetizez latura "dandy" a femeii. Modernă, îndrăzneață, îi invidiez libertatea, gustul și stilul." Romano Ricci 

Noul parfum a€“ Gentlewoman de la Juliette Has a Gun - este disponibil în exclusivitate în Beautik Haute Parfumerie  
Familie olfactivă: citrice
Note superioare:esență de neroli, bergamotă, esență de portocală amară 
Note mijlocii:cumarin, esență de migdale, absolu de flori de portocal, esență de lavandă 
Note de fond:ambroxan, mosc 
  
Foto: PR
  
  

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

O nouă destinație de shopping în București Mall: Debenhams

Niciun comentariu
Un magazin exclusivist, cu mărci proprii, designeri şi branduri internaţionale, ce se întinde pe trei etaje....  Nu-i așa că sună bine? Cele peste 55.000 articole de îmbrăcăminte, accesorii, lenjerie şi casă creează un univers al modei pentru femei, bărbaţi şi copii. Stilul britanic, faimos pentru mixul eclectic, croieli impecabile, ţesături de calitate, imprimeuri specifice şi accente edgy domină imaginea întregii colecţii.  De la ţinutele glamour semnate Julian Macdonald, la stilul ludic şi provocator din viziunea lui Henry Holland, de la piesele cu aer relaxat ale lui John Rocha, la clasicul reinventat de Jasper Conran şi Ben de Lisi, Debenhams include colecţii în tendinţe, adaptate publicului urban. 

În plus, am păstrat cea mai bună veste pentru final: Debenhams este primul department store din România care cuprinde şi o generoasă zonă dedicată frumuseţii, în care vor fi prezente aproape 100 de branduri de parfumerie, make-up şi îngrijirea pielii. Parterul magazinului va reuni pe 270 mp nume precum Dior, Lancôme, Givenchy, Bvlgari, Dolce&Gabbana, Estee Lauder, Calvin Klein, Paco Rabanne şi L’Oréal Paris. Spaţiile dedicate brandurilor de beauty se disting printr-o amenajare personalizată. În plus, echipele specializate de consultanţi contribuie la definirea unei experienţe de shopping tipice unui department store.

 Eu mi-am făcut deja o mică listă de shopping:  


 Pantofi J by Jasper Conran - 280 lei 
 Geantă - 165  lei 
 Pantaloni scurți - 125 lei 
 Set Taylor of Old Bond Street- 125 lei 
 Set cutii Butterfly Home by Matthew Williamson - 185 lei 
 Ramă foto Ben de Lisi - 260 lei 
Pălărie Debenhams - 145 lei
Curea Debenhams - 105 lei
Pantaloni Debenhams - 160 lei

Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Farmec lansează noua gamă Gerovital Happiness

Un comentariu

Zmeură, afine sau caise?  Alege un fruct sau bucură-te de toate!Fiindcă nouă gamă Gerovital Happiness conține produse cosmetice pentru față și corp și este concepută pe bază de extracte din fructe. 
Noua linie Gerovital Happiness se adresează persoanelor 16 +, dar este potrivită și pentru tenurile mature, pentru o îngrijire de bază. Produsele din gama Gerovital Happiness au formulări ușoare, parfumuri hipoalergenice și nu conțin parabeni, iar beneficiile și prospețimea fructelor se reflectă atât în formulele atent concepute, cât și în ambalajele vesele, pline de culoare. 

Noutatea absolută a gamei este reprezentată de cremele „Color Control” (CC), disponibile în trei nuanțe: deschis, mediu și închis. Îmbogățite cu pigmenți naturali și extracte de fructe potrivite fiecărui tip de piele, cremele CC din gama Gerovital Happiness estompează eficient imperfecțiunile și urmele de oboseală, oferind tenului un aspect plin de strălucire. Gerovital Happiness cuprinde 17 produse cosmetice pentru față și corp, împărțite în trei subgame, în funcție de principiul activ conținut (zmeură, afine și caise): Gerovital Happiness cu extract de zmeură este potrivită pentru îngrijirea tenului normal datorită flavonoizilor, zaharurilor și vitaminei C conținute de zmeură. Alături de acestea, produsele conțin vitamina E, Aquaxyl, Lipomoist și ulei de măsline, toate având rolul de a hidrata în profunzime pielea și de a combate procesele de îmbătrânire cutanată.
Din subgama Gerovital Happiness cu extract de zmeură fac parte Crema gel curățare față, care demachiază cu delicatețe tenul, Masca hidratantă răcoritoare cu un efect protector antioxidativ, Crema hidratantă răcoritoare, ce reface rezervele hidrice ale dermului, Crema CC – deschis, Loțiunea hidratantă corp și Scrubul pentru picioare. 

Gerovital Happiness cu extract de afine este ideală pentru întreținerea pielii cu tendințe de îngrășare, deoarece acidul salicilic, Sebarylul, Sepitonic M3 și extractul de afine contribuie la reglarea secreției de sebum, oferind pielii un aspect matifiat. Pentru o îngrijire completă, specialiștii Farmec au conceput următoarele produse: Gel spumant demachiant, care îndepărtează eficient impuritățile cu ajutorul granulelor exfoliante, Cremă hidratantă matifiantă, potrivită pentru reglarea secreției de sebum, Ser antiimperfecțiuni cu efect de iluminare, conceput pentru a reda strălucirea tenului, Cremă CC – închis și Lapte corp hidratant și emolient. 
Gerovital Happiness cu extract de caise este indicată pentru îngrijirea pielii uscate. Acțiunea hidratantă și remineralizantă a extractului de caise este potențată de uleiurile vegetale precum cel de avocado sau de măsline, care lasă pielea catifelată și plină de strălucire. Produsele îmbogățite cu acest extract din gama Gerovital Happiness sunt: Fluidul de curățare zilnică, ideal pentru demachierea tenului uscat, Crema hidratantă hrănitoare, bogată în nutrienți și antioxidanți, Masca gomaj, cu granule din sâmburi de caisă, Crema CC–mediu și Crema deodorantă hidratantă picioare.

Produsele Gerovital Happiness poți fi comandate și de pe www.farmec.ro, iar prețurile sunt accesibile: 
 Cremă gel curățare față - 9,58 lei 
 Mască hidratantă răcoritoare - 9,58 lei 
 Cremă hidratantă răcoritoare - 15,33 lei 
 Cremă CC - deschis - 17,88 lei 
 Loțiune hidratantă corp - efect strălucire - 12,77 lei 
 Scrub pentur picioare - 9,58 lei 
 Gel spumant demachiant - 10,86 lei 
 Cremă hidratantă matifiantă - 15,33 lei 
 Ser antiimperfectiuni cu efect de iluminare  - 17,88 lei 
 Cremă CC - închis - 17,88 lei 
 Lapte corp hidratant și emolient - 12,77 lei 
 Fluid curățare zilnică - 10,86 lei 
 Cremă hidratantă hrănitoare - 15,33 lei 
 Mască gomaj - 9,58 lei 
 Cremă CC - mediu - 17,88 lei 
 Loțiune nutritivă corp - efect strălucire - 12,77 lei 
 Cremă deodorantă hidratantă picioare - 9,58 lei 

Foto: PR

Un comentariu :

Trimiteți un comentariu

O nouă gamă de make-up BIO: Biotissima de la Life Care

Un comentariu
Biotissima make-up de la Life Care celebrează și pune în valoare vitalitatea și feminitatea femeii moderne. Ingredientele bio care stau la baza acestor produse sunt obținute din culturi organice, prin procedee precum uscarea plantelor, filtrare și purificare, extracție prin distilare sau presiune la rece, care păstrează proprietățile și principiile active. Astfel, pielea are parte de cel mai bun tratament și rămâne sănătoasă. 

Gama cuprinde fond de ten, corector pentru micile imperfecțiuni, pudră compactă pentru ten, farduri de obraz, farduri de pleoape, tuș pentru ochi, mascara, ruj și luciu de buze, într-o varietate de culori.
Disponibil în 3 nuanțe (light, medium, dark), fondul de ten are o textură cremoasă și hrănitoare și conferă tenului un aspect proaspăt și radiant. Alături de acesta, cele două nuanțe de corector se potrivesc oricărui tip de ten, mascând imperfecțiunile. Pudra compactă mătăsoasă  conferă tenului aspectul mat și contribuie la rezistența machiajului. Fardurile de obraz Biotissima make-up sunt disponibile în 3 variante: roz, piersică sau bronz, Fiecare fard de pleoape Biotissima propune o combinație de patru nuanțe pentru diferite stiluri de machiaj. Culori vii sau pastelate, texturi mate sau strălucitoare, paleta este foarte diversificată –  albastru, mov, gri, verde, maro sau nude. Tușul de ochi, în varianta negru sau maro, este ideal pentru trasarea unui contur precis, iar mascara Biotissima (negru sau maro) definește genele, dar într-o notă naturală. Rujurile Biotissima sunt disponibile în 6 nuanțe (nude, roz, teracotă, corai, roșu și roșu profund) iar formulele conțin unt de cacao organic, ceară de măsline, Viamerin (exctract organic din legume cu efect emulsionant), ulei de ricin și de măsline organic, ceară din caise și vitamina E, o combinație de ingrediente care hidratează și hrănesc buzele în profunzime. În plus, luciul de buze poate fi utilizat atât individual, cât și pentru a accentua culoarea rujului ales.
Eu mi-am ales deja câteva produse, pe care abia aștept să le testez:

Produsele Biotissima make-up sunt disponibile pe www.life-care.com și la Partenerii Life Care. 

Foto: PR

Un comentariu :

Trimiteți un comentariu

AVON lansează Nutra Effects, o nouă gamă de îngrijire a tenului

Niciun comentariu
Semințe de chia, semințe de rodie și semințe de streliția.... Nu, nu este vorba despre o rețetă pentru o mască de față, ci secretul unui ten frumos și sănătos. Cum așa? Grație tehnologiei bazate pe Complexul Active Seeds, din noua gamă AVON Nutra Effects, ce activează puterea semințelor pentru a ne ajuta să avem o piele perfectă! Această gamă este rezultatul mai multor ani de cercetări în cadrul centrului de Research & Development AVON din New York, și are la bază ingrediente cu o putere extraordinară de regenerare: semințe de chia, semințe de rodie și semințe de streliția.
Noua gamă de îngrijire a tenului este disponibilă în cinci subgame, fiecare adresând o problemă specifică tenului: Hydration, Balance, Radiance, Ageless și Ageless Advanced. Bazată pe Complexul Active Seed, un cocktail de semințe puternice, îmbogățit cu vitamina E și provitamina B5, Nutra Effects este adecvată tenului sensibil, testată alergologic, fără parabeni, ftalați sau coloranți.

Gama Hydration, pentru hidratare, cu extracte de semințe de chia
Este ideală pentru îngrijirea tenului deshidratat, normal sau uscat. Semințele de chia absorb de 12 ori mai multă apă și reglează nivelul de hidratare pentru 24 ore. Cele două formule, cremă de zi cu SPF 15 și gel-cremă hidratant și revitalizant, sunt bogate în acizi grași esențiali omega 3, cu rol de refacere a cimentului celular, au efect antiinflamator și antioxidant, neutralizând radicalii liberi rezultați în urma poluării, răspunzători de îmbătrânirea precoce.
Gama Balance pentru matifiere, cu extracte de semințe de chia și pudră matifiantă 
Creată pentru tenul mixt sau gras, cu sau fără predispoziție la acnee. Ambele formule, gel-cremă hidratant pentru matifiere și cremă de zi pentru matifiere cu SPF 15, conțin pudră matifiantă, care absoarbe sebumul. Semințele de chia readuc nivelul de hidratare la normal, într-o formulă ideală pentru tenul tânăr predispus la acnee sau care urmează tratamente antiacnee.
Gama Radiance pentru luminozitate, cu extracte  de semințe de streliția
Este potrivită tenului pătat, lipsit de strălucire. Cele trei produse, loțiune nuanțatoare pentru luminozitate, cremă de zi, ambele cu SPF 20, și cremă hidratantă de noapte acționează asupra pigmentării pielii, care are trei cauze: melanina din piele depusă în exces, hemoglobina și colagenul deteriorat. Semințele de streliția uniformizeză și redau luminozitatea pielii stimulând producția de colagen 3, cu rol în păstrarea luminozității tenului, a cărui nivel scade odată cu vârsta. De asemenea, aduc la optim nivelul pigmenților implicați în pătarea anormală, hidratează, stimulează refacerea și reînnoirea celulară.
Gama Anti-aging 35+, pentru primele semne de îmbătrânire, cu extracte de  semințe de rodie 
Conține formule de noapte și zi, cu SPF 20. Are la bază extractul de semințe de rodie, care și-au dovedit eficacitatea biologică în studii clinice. Acestea conțin vitamina C, E cu rol antioxidant, de reducere a activității radicalilor liberi și sunt bogate în polifenoli. Semințele de rodie  sprijină reînnoirea celulelor, stimulează producția de colagen tip I și microcirculația. 
Gama Anti-aging Advanced 45+, pentru semnele profunde de îmbătrânire, cu extract de semințe de rodie și ceramide
Semnele avansate de îmbătrânire, ridurile adânci, tenul decolorat și lipsit de fermitate, au nevoie de antioxidanții, mineralele și vitamina C din semințele de rodie, cărora li se adaugă puterea ceramidelor, al căror nivel scade drastic spre zero în cazul tenului 45+. Ceramidele readuc la normal nivelul de hidratare a tenului matur. 
Testimoniale:
"Mi-au plăcut foarte mult ideea și știința din spatele Nutra Effects, m-au cucerit miraculoasele semințe de chia. Dacă înainte le foloseam doar în alimentație, în rutina mea au intrat acum și cele două creme din gama Hydration. Cremele sunt foarte light, intră rapid în piele și au o textură confortabilă. Mi se par cremele perfecte pentru această perioadă a anului", a declarat Anca Lungu, ambasador AVON Nutra Effects.
"Am testat Radiance, crema de zi și cea de noapte. Le-am folosit cu conștiinciozitate și mi-a plăcut mult textura ușoară, dar mai ales felul în care chipul meu arată după câteva săptămâni de folosire. Este mai luminos. Nu mi-l încarcă, intră imediat în piele și se potrivesc tenului meu sensibil, pentru că nu am avut niciun fel de reacție negativă. Medicul dermatolog mi-a recomandat să le folosesc cel puțin șase luni, fiind o formulă care acționează asupra petelor pigmentare. Cu siguranță voi face asta, pentru că deja mă bucur de rezultate", a mărturist și cântăreața Alexandra Ușurelu, ambasador AVON Nutra Effects.
"Nutra Effects este perfectă și pentru cea mai sensibilă piele, redă tenului frumusețea și, mai ales, sănătatea naturală. Formulele dezvoltate de AVON sunt pure, precum orice element al naturii și respectă dezideratul nostru: siguranță totală în aplicarea produselor", spune Ioana Simian, medic dermatolog, specialist AVON.

Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

NIVEA revoluţionează îngrijirea tenului

Niciun comentariu
Ador serumurile! Îmi plac în special pentru că au o textură lejeră, ce intră imediat în piele, astfel că sunt perfecte pentru tenul meu mixt. Pot aplica fondul de ten sau o cremă BB fără să-mi simt pielea încărcată. În plus, trebuie să recunosc faptul că de la 25 am început să folosesc produse antirid. Așadar, am fost extrem de încântată să testez cea mai recentă inovație NIVEA: Q10 Plus Serum Pearls (45 lei, 40 ml)!
NIVEA transformă fascinația perlelor într-un lux accesibil și lansează un serum anti-rid revoluţionar: NIVEA Q10 Plus Serum Pearls ce conține perle care se activează în momentul dispersiei, oferind tenului tău cea mai activă îngrijire în lupta pentru prevenirea și combaterea ridurilor. Formula produsului are la bază o tehnologie unică, datorită perlelor ce încapsulează cea mai mare concentraţie de coenzima Q10 din gama NIVEA. Aceasta este o substanţă proprie pielii ce joacă un rol esenţial în protejarea tenului împotriva radicalilor liberi, oferindu-i luminozitate şi prevenind, în acelaşi timp, apariţia ridurilor.Datorită texturii lejere, serumul NIVEA Q10 Plus Serum Pearls poate fi integrat în rutina zilnică de îngrijire a tenului, o dată sau de două ori pe zi, înaintea folosirii cremei de zi sau de noapte sau poate fi folosit  independent datorită concentrației puternice de ingredient activ. 

NIVEA Q10 Plus Serum Pearls reprezintă ultima inovaţie din segmentul produselor anti-rid datorită perlelor revoluţionare ce conţin cea mai bogată concentraţie de coenzima Q10, substanţă proprie pielii ce luptă împotriva radicalilor liberi şi previne apariţia ridurilor. Noua formulă de la NIVEA combină într-un mod unic trei ingredientele esenţiale tenului: coenzima Q10, acidul hialuronic şi creatina, substanţe ce asigură  regenerarea şi întinerirea celulelor pielii cu fiecare aplicare. Descoperă forța pură anti-rid într-un produs revoluționar și rămâi tânără zi după zi!

Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Hidratarea, secretul unui păr frumos!

Niciun comentariu
Placă, ondulator, uscător pentru păr... trebuie să recunosc, părul meu arată mult mai bine atunci când este coafat. Însă chiar dacă sunt mereu atentă la ritualul de îngrijire, folosesc serumuri și protecție termică, un lucru este cert: temperatura ridicată degradează și deshidratează părul. Așadar, încerc să folosesc aparatele pentru coafat cât mai rar. În plus, spre deosebire de piele, părul nu percepe intensitatea căldurii.  Astfel că nu-ți poți da seama când folosești o temperatură prea mare. Desigur, părul uscat poate rezista până la 230°C, dar asta nu înseamnă că nu se va degrada. Știm deja că nu este recomandat să folosim placa sau ondulatorul zilnic. De fapt, putem observa cu ochiul liber că părul este degradat și uscat dacă abuzăm de aparatele de coafat. Și totuși, ne dorim o coafură perfectă în fiecare zi.... Așadar, care să fie soluția? Tot tehnologia avansată ne vine în ajutor: Philips a creat un senzor unic de protectie ce adaptează temperatura în timpul coafatului, pentru a menține hidratarea și strălucirea naturală a firului de păr.

Philips MoistureProtect combină tehnologia inovatoare de îngrijire Philips cu rezultate excelente de styling și cu designul elegant al produsului. Gama Philips MoistureProtect include uscător și placă de îndreptat, ambele special concepute pentru a păstra hidratarea naturală a părului, îmbinând ușurința cu care pot fi folosite cu beneficiile asupra părului: aspect sănătos și strălucire.

De ce sunt produsele MoistureProtect diferite? Grație senzorului care monitorizează căldura cu scopul de a menține hidratarea naturală a părului. Dacă este necesar, senzorul plăcii de îndreptat părul ajustează automat temperatura cu până la 30°C, în primele trei secunde, pentru un păr sănătos și strălucitor. Senzorul cu infraroșu al uscătorului determină temperatura părului, astfel încât atunci când părul devine prea fierbinte, uscătorul reduce automat temperatura pentru a-l proteja și pentru a păstra nivelurile de hidratare, fără a compromite rezultatele de styling.

Butonul MoistureProtect poate fi activat și dezactivat, în funcție de preferință. De ce este important acest lucru? Pentru că îți poți îndrepta părul cu placa setată la 200°C și poți utiliza aparatul de coafat cu senzorul MoistureProtect atunci când faci mici retușuri. Poți folosi placa zilnic - vei avea un păr frumos aranjat și hidratat. Nu-i așa că sună minunat?

Caracteristici suplimentare

Uscătorul și placa de îndreptat Philips MoistureProtect dispun de condiționare ionică pentru un efect anti-static, reducând astfel încrețirea firului
Indicatorii de senzor de pe placă și uscător informează femeile dacă senzorul Philips MoistureProtect este activ sau nu
Funcția ThermoProtect a uscătorului oferă posibilitatea reglării optime de temperatură
Funcțiile de control al temperaturii plăcii de îndreptat le permite femeilor să adapteze produsul la tipul lor de păr, întrucât este dispus cu 3 trepte de temperatură (200 - 175 – 150°C), care, cu ajutorul senzorului, asigură cea mai bună temperatură pentru orice tip de păr.
Placa de îndreptat conține plăci ceramice pentru o aranjare a părului mai rapidă - ele sunt mobile pentru a evita prinderea și ruperea firelor de păr


 Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Rujul Color Riche de la L’Oréal Paris aniversează 30 de ani!

Niciun comentariu

Când am purtat prima dată pe buze un ruj Color Riche? Eram în școala generală, clasă a -8-a și l-am împrumutat din portfardul mamei. De atunci au trecut 13 ani, însă Color Riche de la L’Oréal Paris are o istorie mult mai bogată. Acesta a fost lansat în Statele Unite ale Americii în 1985, devenind în timp cel mai vândut ruj din lume, câștigând încrederea a milioane de femei. 

Color Riche este rujul emblematic, rujul tuturor femeilor. Color Riche a fost alături de femei în toate momentele importante din viața lor. Obsedat de culoare, Color Riche a creat o gamă de nuanțe fără rival. O formulă excepțională, un parfum de neuitat într-un etui auriu elegant. Roșu pasional, carmin profund, mov incandescent, roz intens, mandarină zemoasă. Cu ocazia celei de-a 30 a aniversări, rujul Color Riche își celebrează culorile emblematice creând 21 de nuanțe speciale.
Așadar, în acest an aniversează 30 de ani, iar evenimentul de celebrare a celui mai bine vândut ruj din lume a fost spectaculos. Și fiindcă o imagine poate transmite mult decât 1000 de cuvinte, vă laș să admirați atmosfera superbă de la eveniment! Eu nu mă pot decide ce mi-a plăcut mai mult: atmosfera, tortul, atelierul floral Maison Dadoo ... Totul a fost minunat, o aniversare demnă de unul dintre cele mai iubite rujuri din lume! La mulți ani, Color Riche! 

Mihaela Munteanu - PR Manager L’Oréal Paris
Alexandru Abagiu - make-up artist oficial L’Oréal Paris
 Nuanța mea preferată 
 Aranjamentul floral pe care l-am realizat cu ajutorul Mirelei de la Maison Dadoo și trei rujuri Color Riche - unul pentru mine, unul pentru mama mea și unul pentru sora mea 
La final, vă las să admirați o surpriză marca L’Oréal Paris. Un filmuleț care ne îndeamnă să celebrăm frumusețea și legătura indestructibilă pe care o avem cu mama noastră. O surpriză minunată de care mama mea a fost foarte încântată!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Descoperă definiția frumuseții! Dove te încurajează să te simți frumoasă în fiecare zi!

Niciun comentariu
Știați că doar 3% dintre femeile din România se descriu ca fiind frumoase? Mai mult, frumusețea ajunge să fie considerată de majoritatea dintre noi inaccesibilă, iar eforturile de a atinge frumusețea ideală ajung să fie o sursă de anxietate. 

Pentru că martie este luna femeilor, Dove sărbătorește cu această ocazie femeia și frumusețea feminină. Conform definiției din dicționar "€œfrumusețea este însușirea a ceea ce este frumos”, iar "frumos este un adjectiv care definește, printre altele, o persoană/un obiect care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor; care are valoare estetică; care trezește admirația din punct de vedere moral”. O definiție generală, dar care este nuanțată de peisajul mediatic, de stereotipurile de frumusețe promovate de societatea actuală. Dove este primul brand care redefineste feminitatea și dă valoare frumuseții naturale, asumându-și misiunea de a încuraja cât mai multe femei din România și din întreaga lume să considere frumusețea o sursă de încredere, nu de anxietate. 

Mie îmi plac foarte mult produsele Dove, probabil o să vi se pară ciudat ca un beauty editor să folosească un săpun pentru ten, însă acesta era ritualul meu de frumusețe din liceu și, pe lângă scopul în sine, de fiecare dată când folosesc săpunul Dove Original îmi aduc aminte cu drag de acea perioadă. Desigur, folosesc și lapte demachiant, spumă pentru curățare, loțiune micelară... sunt convinsă că toate ați încercat diverse metode de curățare și demachiere a tenului.  
Prima dată când am folosit un săpun Dove a fost într-o vară, când verișoara mea de la Rădăuți a venit în vizită o săptămână și a adus cu ea revista "20 de ani" ce avea insert un mini săpun Dove Original.  Îl ținea într-o săpunieră specială și-l folosea doar pentru ten. Era o noutate pentru noi, primul săpun cu 1/4 cremă hidratantă, care lasă pielea fină și catifelată. Cu Dove a fost dragoste la prima utilizare. Țin minte că după ce a plecat Raluca, verișoara mea, am cumpărat vreo 4 săpunuri Dove din singurul supermarket din Brăila. Mai apoi s-a deschis un magazin Metro în Galați, și deja gama Dove conținea și săpun lichid, cremă de corp și  gel de duș. Îmi amintesc și momentul în care a apărut săpunul cu particule exfoliante - da, pe vremea aceea  particulele exfoliante erau o adevărată inovație.  Produsele Dove au devenit rapid preferatele întregii familii, știu că tata folosea doar săpunul lichid, îi plăcea varianta asta mai mult decât cea clasică. Și pe crema Dove Body Silk era bătaie. Tata o aplica după bărbierit iar eu, mamă și sora mea o utilizam pentru ten și corp. Cred că o cutie de 300 ml "supraviețuia" cel mult două săptămâni. Și asta pentru că eu și sora mea eram încă mici, și aveam zile când uitam de "ritualul nostru de înfrumusețare".  
  
Anii au trecut, acum există o mulțime de produse Dove, pentru toate gusturile. Iar săpunurile-cremă sunt disponibile acum în noi ambalaje, mai elegante: Beauty Cream Bar, Coconut Milk, Go Fresh Restore, Pure & Sensitive, Gentle Exfoliating, Go Fresh Fresh Touch, Shea Butter, Silk Cream Oil.

Descoperă ritualul zilnic de frumusețe pentru pielea ta:

Dove crede că orice femeie are dreptul la frumusețe și fericire. O femeie este mai frumoasă când se îngrijește și are încredere în ea. Ritualul zilnic de îngrijire începe printr-un act de frumusețe simplu, ușor accesibil, dar care face diferența – curățarea pielii. Cu săpunul-cremă Dove te poți bucura de o piele fină, catifelată și mai frumoasă.
Dove este singurul săpun-cremă cu 1/4 cremă hidratantă care nu usucă pielea așa cum o fac săpunurile obișnuite, fiind potrivit pentru toate tipurile de piele, atât pentru corp, cât și pentru față.  Având o formulă delicată și un pH neutru, Dove curăță delicat pielea și menține bariera naturală de protecţie a pielii în stare optimă, protejând-o astfel împotriva deshidratării.
”De cele mai multe ori lucrurile simple sunt cele care fac diferența, inclusiv atunci când vine vorba de îngrijire. Curățarea pielii, deși de cele mai multe ori nu primește o atenție deosebită, este în sine un act de frumusețe, care poate influența aspectul și starea de sănătate a pielii, dacă are la bază produsele potrivite. De aceea, săpunul-cremă Dove este nelipsit din ritualul meu zilnic de frumusețe. Datorită formulei sale delicate, curățarea pielii este pentru mine un răsfăț care mă ajută să am pielea fină, catifelată și mai frumoasă.” susține Oana Cuzino, Prim-Ambasador Dove.
Eu am descoperit definiția frumuseții!  Încearcă și tu!  Intră în aplicație, fă-le o surpriză prietenelor dragi din viață ta, iar Dove le va afișa poză de profil chiar într-un dicționar, pe www.webdex.ro, alături de definiții ale frumuseții. Intră și tu: https://apps.facebook.com/dove-frumusețe/

Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Un nou produs de la IVATHERM: IVAPUR No Imperfection Ser cu acțiune intensă pe leziunea acneică

Niciun comentariu
Acneea este o problemă ce afectează atât bărbații cât și femeile. Mai mult, această condiție a pielii nu este specifică doar perioadei pubertății, ci poate apărea chiar la vârstă adultă. Pielea cu tendințe acneice are nevoie de îngrijire atentă și produse concepute special pentru această afecțiune.  Pe lângă pustule și exces de sebum, semnele și cicatricele postacneice sunt o mare bătaie de cap. Din fericire, există câteva soluții pentru a le ameliora. Unul dintre acestea este IVAPUR No Imperfection (46 lei),de la IVATHERM, un ser cu acțiune locală intensă, cu efect reparator asupra leziunilor inflamatorii din acnee. Reduce inflamația, reglează secreția de sebum, inhibă proliferarea bacteriilor și accelerează procesul de vindecare (stimulează reepitelizarea pielii). Are efect hidratant și calmant. Serul se aplică direct pe leziunile cutanate, de 2 ori / zi și ajută la calmarea imediată a durerii locale și la stoparea inflamației.  

Acesta conține: 
  • Phycosaccharide ACG (extract de alge) - reduce inflamația și secreția de sebum, inhibă dezvoltarea bacteriilor, stimulează mecanismul de vindecare și reduce senzația de durere. 
  •  Niacinamide (Vitamina B3) - exfoliază delicat și are efect calmant asupra pielii. 
  •  Trehalose - este o zaharidă care protejează fribroblastii împotriva deshidratării, menținând stratul fosfolipidc al pielii.  
  •  Acid Hialuronic - este un puternic activ de hidratare. 
  • Glicerină - are rol hidratant.  
  • Apă termală Herculane - are efect calmant și cicatrizant. 
Serul IVAPUR No Imperfection poate fi achiziționat din farmacii sau de pe www.ivatherm-shop.ro

Dacă vă confruntați cu această problemă, vă invit să citiți blogul Corinei Allan -> www.pasagera.ro. Veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie, soluții concrete și sfaturi foarte bune. 

Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

AQVA DIVINA - un parfum "bijuterie" marca Bvlgari

Niciun comentariu
Ce au în comun Marea Mediterană, pictura „Nasterea lui Venus” a lui Sandro Botticelli  și bijuteriile Sassi,  cu perle, topaz și diamante? Acestea reprezintă surse de inspirație, folosite de celebrul parfumier Alberto Morillas,  pentru cea mai recentă lansare Bvlgari: AQVA DIVINA.  

 NOTE DE TOP
 Bergamotă, sare și ghimbir   
 NOTE DE MIJLOC
 Magnolie și gutuie 
 NOTE DE BAZĂ 
 Ambră și ceară de albine 

Apa de toaletă te va duce cu gândul la mare, la soare, la vacanță. Mie îmi amintește de briza mării, de concediile din Grecia. Are o aromă marină, completată perfect de notele florale și de  cele de citrice. Este un parfum perfect pentru vară și abia aștept să-l port!  


Imaginea campaniei de promovare este modelul Magdalena Frackowiak: o zeiță ce se ivește din valurile mării cu gesturi senzuale. Razele soarelui i se reflectă în părul blond, apa mării strălucește în jurul ei, creând o aură plină de mister și seducție. Acesta este întregul tablou, surprins perfect de fotograful  Mark Segal. O ipostază care pune în scenă toate elementele ce au inspirat acest parfum. Astfel, Aqva Divina devine o aromă prețioasă, ca o bijuterie de lux. Un concept ce evocă întregul univers Bvlgari. 

Aqva Divina de la Bvlgari este prima apă de toaletă din gamă Aqva dedicată femeilor. Până acum, această gamă conținea doar ape de toaletă pentru bărbați: Aqua Pour Homme Edition Limitee, Aqva Amară, Aqva Pour Homme, Marine Aqva Pour Homme , Aqva Pour Homme Marine Toniq și Aqva Pour Homme Toniq.  


Gama conține:
AQVA DIVINA edt 25 ml  (213 lei),  40 ml (311 lei) și 65 ml (386 lei)
AQVA DIVINA gel de duș 100 ml (110 lei)
AQVA DIVINA loțiune de corp 100 ml (136 lei)



Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Smoky Poppy Spring Trend - noua colecție de machiaj The Body Shop

Niciun comentariu

Noua colecție de machiaj Smoky Poppy The Body Shop este plină de culoare, perfectă pentru primăvară! Oferă buzelor și pomeților o strălucire naturală cu primele rujuri stick. Bucură-te de culoare vibrantă și un rafinat aspect mat ca de catifea. 
Lip & Cheek Velvet Sticks (63 lei) 

Paletele de farduri pentru ochi Shimmer Cubes au devenit mai vibrante ca niciodată! Se pot folosi atât uscate pentru un mix de culori ce-ți sar în ochi, cât și umede pentru o dramatică culoare 
Pink Poppy Shimmer Cubes Palette (98 lei) 
Yellow Poppy Shimmer Cubes Palette (98 lei) 

Poppy Universal: Răsfață-ți latura întunecată cu nuanța de negru ce se transformă adaptandu-se la PH-ul unic al pielii tale oferindu-ți propria nuanța de mac:  Poppy Universal Lip & Cheek Velvet Stick (63 lei) 

Colour Crush Nails Apricot Kiss (29 lei) 
Colour Crush Nails Cupid Pink (29 lei) 
Colour Crush A Sunny Affair (29 lei) 
Colour Crush Mad About Blue (29 lei) 

Produsele pot fi achiziționate din magazinele The Body Shop și de pe www.thebodyshop.ro.
  
 Foto: PR

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu